Premiu 2 Miercuri, Mai 27 2009 

premiobambi_31

Draga de mamica a celor doi pitici mi-a aratat aprecierea ei cu acest premiu dragut. Iti multumesc Lala, si tu ai de la mine nenumarate premii virtuale, deoarece eu invat permanent de la tine cate ceva. Piticii tai stiu ce mamica grozava esti? Cand o sa creasca mai mari, daca nu le zici tu, o sa le spun eu 🙂

Premiul asta pica bine, intr-o perioada grea pentru noi.

Totul incepe cu niste banuieli…

Iti duci copilul la doctor, astepti infrigurat rezultatul testelor. Si auzi: „Sunt probleme”. Momentul in care viata ta devine alta. Sofia nu aude, e copil hipoacuzic, copil special, copil cu handicap sau cum mai vrem sa-i spunem. E o realitate cu care trebuie sa ne obisnuim, un defect cu care trebuie sa luptam. O perioada grea ne asteapta. Invatarea activa a sunetelor, cu tenacitate dar blandete; ore de logopedie, munca multa, rabdare si dragoste infinite.
Viata noastra asa cum o stiam s-a dus intr-o secunda. Si din dragoste pentru inocenta absoluta a fetitei noastre, din dragoste pentru increderea cu care ne priveste, pentru dragostea cu care ne imbratiseaza, vom lupta cu dificultatile. Rasul, vocea ei dulce, alinturile ei copilaresti sunt sursa noastra de energie. Dragostea muta muntii din loc, asa se spune, deci vom reusi sa o ajutam sa auda si sa vorbeasca la fel cu ceilalti copii.

Oare pot sa le multumesc indeajuns fetelor de pe forum , gasca mea de zuze prietene, sau celorlalte prietene ale mele, pentru sprijinul neconditionat aratat in aceste momente? Nu stiu daca pot, doar spun ca datorita lor trecem mai curajosi prin aceasta experienta.

Anunțuri

„So, how are you feeling these days?” Vineri, Mai 15 2009 

Ma intreaba intr-un mail amicul nostru Prada ce mai fac…

Copiez aici raspunsul catre el „versiune originala in engleza”, nu din snobism ci pentru ca asa mi se pare mai potrivit acum sa postez despre ultimele noutati. E mai usor parca sa nu trebuiasca sa imi traduc gandurile…

Mai multe detalii, in curand, sper … dupa ce mai decantam impresiile …

„Well, as we are getting used to the thought, it is better. Actually, now I am in the „next phase”, I am waiting almost impatiently for the next tests that Sofia must go through (next Wednesday), and afterwards to buy the hearing devices and start this new phase in our lives: teaching her to hear and speak.

I am impatient about seeing her first reactions to: hearing our voices, lisening to music, or to bedtime stories…I will sing to her a lot (I hope she will like it!). I do this now also but she cannot hear that well, so she’s not interested 😦 … yet …

So, I am waiting – and hoping – for normality.

She is the same child for us, beloved and sweet and special, just that we are slightly different after finding out the diagnosis… But we are trying to accept the fact that she needs a help for hearing and will need extra care and patience from us. But we are here to do that!

So, if this was given to us, we must face it the best we can, and move forward, right?