Descopar luminaS-o intrebam si pe Sofia: cum e sa fii bebelus?

Ea spune prin intermediul meu: e greu,  mai ales la inceput. Nu vezi mai nimic in jur. Doar cateva chipuri in alb negru. Care zambesc. De ce-or zambi? Nu stiu, dar sa-i vad asa imi da o stare de bine. Sunt purtata in brate si simt mirosurile familiare, bataile de inima si ritmul pasilor. Asta imi place. Dar am si neplaceri: foamea cumplita, durerile care ma fac sa ma chircesc, teama si nesiguranta. Atunci nu pot decat sa inchid ochii, sa deschid gura mare si sa slobozesc strigate de ajutor. Noroc ca sunt repede auzita, brate calde vin si ma ridica, ma inconjoara, ma leagana, imi aduc alinarea pe care o cer. Astfel, senzatiile neplacute nu dureaza mult. Adorm la loc… Si, de la o zi la alta, parca mi-e mai usor. Deschid ochii mai mult…chipurile sunt mai clare. Culorile mai vii, lumea mai frumoasa.

Mama spune: cere, puiule, si ti se va da…suntem aici, langa tine.